Oamenii bat filmul

Mie îmi plac oamenii! Ii iubesc, imi place să fiu înconjurată de oameni, îmi place să vorbesc, să relaționez.
Dacă stau puțin și analizez lucrurile care se întâmplă persoanelor jurul meu, conștientizez tot mai bine că nu am prea avut parte, până acum de evenimente negative, de oameni urâți care să mă schimbe și să care să mă determine să privesc altfel totul. Pare a fi ok, așa am crezut și eu….Insă nu știu dacă e chiar atât de bine pentru că nu sunt deloc circumspectă și atentă, mă implic total, mă iluzionez, am așteptări mari deoarece, la rândul meu, dau tot.  Cu această atitudine sunt total conştientă că pot avea mult de suferit, dar până nu mă lovesc cu capul de grindă, mă duc înainte. Asta sunt! 😛
Devii mai puternic trecând printr-o mulțime de chestii de felul ăsta și eu trebuie să recunosc, cu toate că mi s-a mai spus, că sunt o persoană neexperimentată, iar în ceea ce privește oamenii…mă pricep spre deloc.
Cred cu tărie că vârsta fragedă pe care o am joacă un rol esențial în toată această poveste și că odată cu trecerea timpului mă voi debarasa de naivitatea majoritar specifică “tineretului bovin” :)))

Dar, există un dar… Multe poti învăța din proprie experiență, dar  multe poți învăța și din experiențele altora. Iar acum eu încerc să învăț de la alții, mai mari și mai trecuți prin viață, tocmai pentru a ştii cum să abordez diversele situaţii măcar teoretic, pentru că până nu eşti chiar în faţa faptului împlinit nu poţi fii sigur de reacţia ta.

Bun..Să zicem că eşti un om normal, ca majoritatea oamenilor,  nu un aventurier (despre care voi vorbi într-un articol viitor – a cărui viaţa este de asemenea plină de farmec, poate mai mult decât  a noastră, a celor conformişti) care la un moment dat şi-a făcut o imagine de asamblu asupra vieţii lui, care  şi-a văzut viitorul că un puzzle şi pentru asta a pus cap la cap piesă cu piesă pentru ca în final să rezulte un tablou frumos.

Piesele: o şcoală urmată pentru un salariu bun (lucru care se întâmplă mai mult sau mai puţin în ţara în care trăim, însă asta este o altă discuţie), un partener de drum cu care să îţi clădeşti viaţa, o casă, un copil, un căţel, un pom plantat, toată această înlănţuire de evenimente firească poate, într-adevăr să concure la construirea unei vieţi normale, frumoase. Ce bine ar fi dacă totul ar curge lin fără nici un fel de agitaţie şi basmele din copilărie ar avea măcar un dram de relevenţă în realitate. Până şi eu care sunt personificare naivităţii îmi dau seama de acest lucru, îl conştientizez fără a face ceva pentru a-l combate, din păcate.

 

Când crezi că acel tablou frumos se apropie tot mai mult de a fi finalizat, când ai vaga senzaţie că aproape îl simţi..bum! Viaţa te loveşte de nu te vezi şi toate piesele dispar ca şi când nu ar fi existat niciodată. O boală, un hazard natural sau antropic (să o ardem puţin ştiinţific 🙂 ), o altă persoană – de ce nu?! şi multe altele care nu îmi vin acum în cap pot oricând interveni dându-ţi un picior într-o zonă sensibilă (aici fiecare e liber să îşi imagineze  😛  ) astfel încât să nu te mai poţi ridica vreme îndelungată. Cred totuşi că cele mai dureroase lovituri sunt cele primite din partea oamenilor, mai ales din partea celor apropiaţi de la care nu te-ai fi aşteptat. Asta dublează durerea!

Iar când te vei ridica, pentru că într-un final o vei face, vei constata că viaţa nu urmează nici un tipar. Nu ai o reţetă pe care dacă o urmezi vei reuşi.Lucruri neprevăzute pot avea loc oricând, iar de cele mai multe ori acestea nu se termină cu “hepi end”. Acceptarea acestui fapt te transfomă, te face mai puternic, relaţionarea cu oamenii devine greoaie, în condiţiile în care un semen de-al tău a avut o “contribuţie” semnificativă la năruirea visurilor tale. Atunci realizezi că oamenii bat filmul şi că nu este recomandat să fi naiv şi cu capul în nori când este vorba despre cei din jur deoarece uneori îţi pot distruge, la propriu, întreaga existenţă!

 

Noapte bună!

 

sursa foto: http://www.totuldesprenimic.ro/?p=19