Archive | July, 2013

Despre prostie

18 Jul

De ceva timp mă tot pregătesc să scriu articolul acesta, dar am fost nevoită să îmi “adun” datele, mai întâi. Acum am toate informațiile și sunt pregătită să-i “dau bice”. 😉

Stăteam, într-o zi, în stație așteptând veșnicul 25 și am văzut o doamnă ce ieșise cu cățelu’ la plimbare. Până aici nimic interesant până am observat un aspect care mi-a dat inspirație pentru lista asta.
Tanti purta o pereche de blugi călcați la dungă! Văzând-o, mi s-a declanșat instantaneu “butonul de alarmă”! Something’s wrong here!
Ei, și de aici dorința de a enumera chestiile care mă enervează la o persoană necunoscută și nu numai, acele lucruri minore, dar care îmi conturează o imagine despre persoana respectivă. Știu că este greșită abordarea, dar asta simt și de la tanti cu blugi la dungă, sunt foarte atentă la genul de detalii care dezvăluie, pentru mine în primă fază, personalitatea cuiva.
Așadar:

1. Blugii călcați la dungă.

2. Bărbații care au unghii mari, în special la degetul mic. Ei se cred macho, dar sunt dezgusători!

3. Femeile care fumează pe stradă. Diriginta din liceu ne-a spus odată: “Femeile care fumează pe stradă sunt ca o locomotivă fumegând.” De atunci, fix așa le văd!

4. Sprâncene pensate mult prea subțiri și creionate excesiv dacă se poate, vă rog! 🙂

5. Bărbații care își vopsesc părul atât de evident încât atunci când îi vezi ai impresia că ai fost trăznit în moalele capului.

6. Plinuțele care se cred sexy dacă își aruncă pe ele o pereche de colanți și un decolteu până la buric. De-a dreptul scârbos!

7. Cei care uită de vârsta lor dând timpul înapoi cu cel puțin 10-15 ani. Nu zic să te neglijezi, dar să te comporți și mai ales, să te îmbraci, adecvat vârstei. Valabil pentru ambele sexe!

8. Tipii care încearcă să te agațe în orice context sau spațiu fizic și care se cred și megainteresanți făcând asta. Niște penibili!

9. Persoanele care se autoinvită undeva și nu mai ajung. Ups!

10. Tocurile cui purtate ziua în amiaza mare la serviciu, pe stradă. Pe lângă faptul că e o alăturare ciudată, cât de incomod poate fii?!

11. Bretelele sutienului (alb, negru, roșu, transparent) lăsate la vedere. Nu e ok deloc, da’ deloc și n-o zic eu, o neștiutoare în domeniul “feșăn”.

Promit să mai completez lista asta pe parcurs! Aștept cu mult interes și ideile voastre!

poza annoyed

Noapte bună!

sursa foto: www.quickmeme.com