Viața la mâna a doua

Update: Postat in 18 Noiembrie 2010

De la ruşinea de a intra într-un second-hand, la mândria de a cumpăra bine cu bani puţini

Criza atacă dur.Oamenii nu mai umplu la refuz mall-urile, cum făceau în vremurile bune.Multe brand-uri se retrag de pe piaţă iar în locul lor îşi fac tot mai simţită prezenţa second-hand-urile.Poate părea greu de crezut, dar oameni care altădată aproape că nu ştiau de existenţa lor încep să treacă tot mai des pragul unor astfel de prăvălii.

Ruşine sau mândrie în a cumpăra de la second?

Amplasarea magazinelor este strategică, în apropierea facultăţilor, a pieţelor.Paradoxal sau nu, pe timp de criză cresc vânzările în second-uri.Studenţi, contabili, profesori sau oameni de condiţie socială medie, cu toţii se regăsesc controbăind printre rafturile magazinelor cu haine purtate.Lupta pentru diverse articole este mereu deschisă.Nu ştii cum să faci să îi sustragi mai repede de sub nas celuilalt perechea de cizme de piele, care este în trend şi este foarte accesibilă.

Laura este studentă în anul 3 la Comunicare.În apropierea facultăţii unde învaţă sunt două astfel de magazine.”Recunosc faptul că prin 2008 când eram în anul I nici măcar nu am luat în considerare posibilitatea de a intra într-un second-hand, darămite să mai şi cumpăr ceva de acolo”, constată studenta.Dar odată cu scăderea bugetului, s-a văzut nevoită să încerce şi această variantă.

„Primele mele hoinăreli prin magazinele de mâna m-au făcut să mă simt cam ciudat.Îmi era teamă să nu fiu văzută de vreo colegă sau de vreo prietenă..Adevărul e că mă simţeam penibil.În timp ce alte tinere de vârsta mea îşi etalau cu mândrie logo-urile caselor vestimentare celebre, eu mă îmbrăcam de la second”, mărturiseşte Laura.

Fără a avea altă alternativă, fata a trecut peste trecut peste acest impediment şi şi-a continuat periplul prin pravăliile de mâna a doua de unde a cumpărat lucruri interesante care ar fi costat de 10 ori mai mult dacă ar fi fost noi.În felul acesta a reuşit să împace şi capra şi varza.

Surprinzător este faptul că second-urile au devenit tot mai aglomerate, se transformă pe zi ce trece în adevărate mall-uri.

Afacere paradoxală

„De când cu criza asta procentul vânzărilor este cu 70-80 % mai mare faţă de perioada dinainte. Oamenii se înghesuie să-şi îmbunătăţească garderoba mai ales că vine sezonul rece şi hainele noi sunt foarte scumpe.Fără a fi cinică, nouă ne-a mers bine”,declară Monica Pop, administrator al unui magazin de profil.

Scăderile salariale, nivelul de trai tot mai scăzut, scumpirile masive, îi împing pe tot mai mulţi români fie să nu se mai gândească la aspectul vestimentar, fie în cel mai bun caz să se îndrepte sper second-hand-uri.

„Sincer, nu îmi permit altă variantă.Nici nu încerc să mă apropiu de magazinele cu articole noi.Pentru o pereche nouă de bocanci, ar trebui să scot din buzunar salariul de pe două luni”, afirmă cu tristeţe Rainhold Schultz, profesor.

„ Am început să cumpăr de la second pentru că am găsit unele haine chiar cool.Sunt şi mărci renumite, care în magazin sunt foarte scumpe.Nu doar acum, de când e criză cumpăr de aici”, spune Ionuţ Rus student la Cartografie în anul 3.

„Salariile diminuate ale bugetarilor şi a celor din sectorul privat, creşterea inflaţiei sunt unele motive care determină populaţia să fie foarte atentă în ceea ce priveste bugetul familiei iar faptul că se cumpără de la magazine tip second-hand este de înţeles”, explică Anda Cheslerean, studentă în anul 3 la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Încă nu ştim cumva va evolua acest fenomen, dar după cum se mişcă lucrurile pe plan economic nu cred că vom pleca foarte curând din second-uri.Aşa că tot ce ne putem dori este să avem de unde alege şi preţuri tot mai scăzute.

Oamenii bat filmul

Mie îmi plac oamenii! Ii iubesc, imi place să fiu înconjurată de oameni, îmi place să vorbesc, să relaționez.
Dacă stau puțin și analizez lucrurile care se întâmplă persoanelor jurul meu, conștientizez tot mai bine că nu am prea avut parte, până acum de evenimente negative, de oameni urâți care să mă schimbe și să care să mă determine să privesc altfel totul. Pare a fi ok, așa am crezut și eu….Insă nu știu dacă e chiar atât de bine pentru că nu sunt deloc circumspectă și atentă, mă implic total, mă iluzionez, am așteptări mari deoarece, la rândul meu, dau tot.  Cu această atitudine sunt total conştientă că pot avea mult de suferit, dar până nu mă lovesc cu capul de grindă, mă duc înainte. Asta sunt! 😛
Devii mai puternic trecând printr-o mulțime de chestii de felul ăsta și eu trebuie să recunosc, cu toate că mi s-a mai spus, că sunt o persoană neexperimentată, iar în ceea ce privește oamenii…mă pricep spre deloc.
Cred cu tărie că vârsta fragedă pe care o am joacă un rol esențial în toată această poveste și că odată cu trecerea timpului mă voi debarasa de naivitatea majoritar specifică “tineretului bovin” :)))

Dar, există un dar… Multe poti învăța din proprie experiență, dar  multe poți învăța și din experiențele altora. Iar acum eu încerc să învăț de la alții, mai mari și mai trecuți prin viață, tocmai pentru a ştii cum să abordez diversele situaţii măcar teoretic, pentru că până nu eşti chiar în faţa faptului împlinit nu poţi fii sigur de reacţia ta.

Bun..Să zicem că eşti un om normal, ca majoritatea oamenilor,  nu un aventurier (despre care voi vorbi într-un articol viitor – a cărui viaţa este de asemenea plină de farmec, poate mai mult decât  a noastră, a celor conformişti) care la un moment dat şi-a făcut o imagine de asamblu asupra vieţii lui, care  şi-a văzut viitorul că un puzzle şi pentru asta a pus cap la cap piesă cu piesă pentru ca în final să rezulte un tablou frumos.

Piesele: o şcoală urmată pentru un salariu bun (lucru care se întâmplă mai mult sau mai puţin în ţara în care trăim, însă asta este o altă discuţie), un partener de drum cu care să îţi clădeşti viaţa, o casă, un copil, un căţel, un pom plantat, toată această înlănţuire de evenimente firească poate, într-adevăr să concure la construirea unei vieţi normale, frumoase. Ce bine ar fi dacă totul ar curge lin fără nici un fel de agitaţie şi basmele din copilărie ar avea măcar un dram de relevenţă în realitate. Până şi eu care sunt personificare naivităţii îmi dau seama de acest lucru, îl conştientizez fără a face ceva pentru a-l combate, din păcate.

 

Când crezi că acel tablou frumos se apropie tot mai mult de a fi finalizat, când ai vaga senzaţie că aproape îl simţi..bum! Viaţa te loveşte de nu te vezi şi toate piesele dispar ca şi când nu ar fi existat niciodată. O boală, un hazard natural sau antropic (să o ardem puţin ştiinţific 🙂 ), o altă persoană – de ce nu?! şi multe altele care nu îmi vin acum în cap pot oricând interveni dându-ţi un picior într-o zonă sensibilă (aici fiecare e liber să îşi imagineze  😛  ) astfel încât să nu te mai poţi ridica vreme îndelungată. Cred totuşi că cele mai dureroase lovituri sunt cele primite din partea oamenilor, mai ales din partea celor apropiaţi de la care nu te-ai fi aşteptat. Asta dublează durerea!

Iar când te vei ridica, pentru că într-un final o vei face, vei constata că viaţa nu urmează nici un tipar. Nu ai o reţetă pe care dacă o urmezi vei reuşi.Lucruri neprevăzute pot avea loc oricând, iar de cele mai multe ori acestea nu se termină cu “hepi end”. Acceptarea acestui fapt te transfomă, te face mai puternic, relaţionarea cu oamenii devine greoaie, în condiţiile în care un semen de-al tău a avut o “contribuţie” semnificativă la năruirea visurilor tale. Atunci realizezi că oamenii bat filmul şi că nu este recomandat să fi naiv şi cu capul în nori când este vorba despre cei din jur deoarece uneori îţi pot distruge, la propriu, întreaga existenţă!

 

Noapte bună!

 

sursa foto: http://www.totuldesprenimic.ro/?p=19

 

Despre prostie

De ceva timp mă tot pregătesc să scriu articolul acesta, dar am fost nevoită să îmi “adun” datele, mai întâi. Acum am toate informațiile și sunt pregătită să-i “dau bice”. 😉

Stăteam, într-o zi, în stație așteptând veșnicul 25 și am văzut o doamnă ce ieșise cu cățelu’ la plimbare. Până aici nimic interesant până am observat un aspect care mi-a dat inspirație pentru lista asta.
Tanti purta o pereche de blugi călcați la dungă! Văzând-o, mi s-a declanșat instantaneu “butonul de alarmă”! Something’s wrong here!
Ei, și de aici dorința de a enumera chestiile care mă enervează la o persoană necunoscută și nu numai, acele lucruri minore, dar care îmi conturează o imagine despre persoana respectivă. Știu că este greșită abordarea, dar asta simt și de la tanti cu blugi la dungă, sunt foarte atentă la genul de detalii care dezvăluie, pentru mine în primă fază, personalitatea cuiva.
Așadar:

1. Blugii călcați la dungă.

2. Bărbații care au unghii mari, în special la degetul mic. Ei se cred macho, dar sunt dezgusători!

3. Femeile care fumează pe stradă. Diriginta din liceu ne-a spus odată: “Femeile care fumează pe stradă sunt ca o locomotivă fumegând.” De atunci, fix așa le văd!

4. Sprâncene pensate mult prea subțiri și creionate excesiv dacă se poate, vă rog! 🙂

5. Bărbații care își vopsesc părul atât de evident încât atunci când îi vezi ai impresia că ai fost trăznit în moalele capului.

6. Plinuțele care se cred sexy dacă își aruncă pe ele o pereche de colanți și un decolteu până la buric. De-a dreptul scârbos!

7. Cei care uită de vârsta lor dând timpul înapoi cu cel puțin 10-15 ani. Nu zic să te neglijezi, dar să te comporți și mai ales, să te îmbraci, adecvat vârstei. Valabil pentru ambele sexe!

8. Tipii care încearcă să te agațe în orice context sau spațiu fizic și care se cred și megainteresanți făcând asta. Niște penibili!

9. Persoanele care se autoinvită undeva și nu mai ajung. Ups!

10. Tocurile cui purtate ziua în amiaza mare la serviciu, pe stradă. Pe lângă faptul că e o alăturare ciudată, cât de incomod poate fii?!

11. Bretelele sutienului (alb, negru, roșu, transparent) lăsate la vedere. Nu e ok deloc, da’ deloc și n-o zic eu, o neștiutoare în domeniul “feșăn”.

Promit să mai completez lista asta pe parcurs! Aștept cu mult interes și ideile voastre!

Noapte bună!

sursa foto: www.quickmeme.com

Oser – un alfel de mall

Haine, electrocasnice, vesela, animale, detergenti si produse de ingrijire corporala, bijuterii, biciclete si multe lucruri, pe toate le gasesti in Oser, piata de vechituri a Clujului. Mall-ul parintilor nostri, in vremea cand Iulius, Polus si alte asemenea centre cu denumiri “glamour” nu existau nici in visele cele mai indepartate. Sunt in Cluj din 2008 si nu am fost niciodata acolo, pana in acest week-end cand am mers impreuna cu niste prieteni.

Oser-ul este de fapt baza mall-urilor moderne. Exista multe similitudini intre aceste locuri aparent diferite. Diferenta consta doar in urmatoarea fraza auzita de la prietenii cu care am fost in piata: “in Oser nu te duci sa vinzi scump, te duci sa cumperi ieftin!” Si chiar asa este.
Gasesti acolo oameni de toate felurile, tineri, batrani, unii care isi intind umil pe o patura veche obiecte personale pentru a face rost de bani pentru urmatoarea masa, sau fete care-si vand hainele din sezonul trecut tocmai pentru a face loc in dulap celor din sezonul viitor, care la un moment dat vor lua si ele, drumul Oserului.

Si cumparatorii sunt de toate felurile. De la oameni bine imbracati, care-si permit sa cutreiere mall-urile de cateva ori pe saptamana, dar care frecventeaza astfel de piete de vechituri pentru a-si completa anumite colectii, la oameni sarmani care de aici se aprovizioneaza foarte des aici si care merg in mall doar cand aud cuvantul “gratuit” intr-un anume context.

Comerciantii fac tot posibilul pentru a vinde cat mai mult, concurenta este atat de acerba incat trece peste orice granita. Dinspre o taraba, un domn tuciuriu de la soarele arzator, cu o burta foarte proeminenta facea reclama produselor sale si anunta o oferta imbatabila : “Reduceri mari! Haideti si cumparati ca a murit mama!” Nu mai conteaza mama, catel, purcel, atat timp cat la final te poti mandri, in primul rand in fata vecinului, cu un teanc cat mai gros de leuti.
Acest lucru nu este foarte deplasat deoarece stim prea bine ca si cei din mall-uri incearca sa te seduca folosind toate armele din dotare.

Spre deosebire de centrele comerciale moderne, (pacat ca acest lucru nu a fost preluat si aici 🙂 ) in Oser arta negocierii este foarte des utilizata. Cu cat esti mai determinat in achizitionarea unui produs, cu atat mai mult te vei “lupta” pentru a pune mana pe el, la cel mai bun pret posibil.

In ceea ce priveste urmatorul aspect despre care vreau sa vorbesc, trebuie de la bun inceput sa mentionez ca am o mare dilema. E ca in faza cu oul si gaina. Nu stiu cine pe cine a copiat, dar oricum sesizez ca zona cu mancare este prezenta in ambele situatii. Daca in mall avem McD, KFC etc, in Oser avem eternii mici. Impreuna cu ceafa de porc, acestia sfaraie pe gratar ademenindu-i pe cumparatorii osteniti pregatindu-i pentru o noua runda de shopping. Bineinteles ca mancarea alunca mai bine pe acordurile “suave” ale lui Salam, Guta si ale altor asemenea “rapsozi” de seama ai poporului.

Una peste alta experienta Oser a fost interesanta si cu siguranta voi mai merge, fie pentru a “savura” un tablou plin de culoare, fie pentru a-mi oferi mici bucurii cu miros de trecut!

Noapte bună!

sursa foto: Transilvania Live – http://bit.ly/121IQ3D

Ori e brainstorming, ori nu?

Un brainstorming este constructiv, lumea se aduna, discuta, fiecare isi impartaseste ideea/ideile asupra subiectului aflat pe ordinea de zi pentru ca in final sa se ajunga la un rezultat ce satisface pe toti, sau oricum, este cel mai bun produs rezultat de mintile celor care au contribuit la crearea lui.

Cam asta am incercat si eu dar inca nu am ajuns la un rezultat, daramite la unul multumitor pentru toate partile implicate.Subiectul mai trebuie inca dezbatut.Intens!
Tema aflata in discutie este una pe care nu o voi detalia aici, dar pentru a ma face inteleasa voi exemplifica.
Sa zicem ca trebuie sa mergi la liceu, sau la facultate. Ca tabloul sa fie mai bine conturat, sa zicem ca parintii tai sunt doctori, avocati, profesori sau orice altceva cu “greutate” in societate. Ei isi doresc din tot sufletul ca tu, odrasla prea iubita, sa le urmezi calea, sa “degusti” din tot ce a insemnat viata lor profesionala, sa ai parte de bucuriile si de “succesurile” lor.
Pana acum e simplu, frumos…dar tu, copil razvratit, nonconformist iti doresti sa canti rock de dimineata pana seara, sa te imbraci in costum de piele, iar o motocicleta sa iti poarte pletele-n vant.

Oare cum e asta?! Parintii tai furiosi ca nu esti cum au crezut ei ca esti, incearca sa te schimbe, vor incerca pe toate caile posibile pentru ca tu nu poti fi altfel si sa nu uitam un aspect important, poate cateodata cel mai important din toata aceasta discutie: ce va zice lumea?! Cum va reactiona Xulescu cand se va afla enormitatea? Asa ceva este imposibil!

Iar tu esti in cea mai ingrata situatie posibila. Pe de o parte te gandesti putin si la ai tai, dar pe de alta parte te gandesti, putin mai mult la tine, la viata ta, la tot ceea ce vei face din acel moment in continuare.

E foarte aiurea sa fii pus in astfel de situatii. Si tocmai de aceea este foarte important brainstorming-ul. Fiecare dintre parti, in cazul despre care am scris mai sus, trebuie sa abordeze foarte limpede probema, din toate punctele de vedere. Parintii trebuie sa se pozitioneze in locul tanarului nostru rebel, sa faca un exectiu si sa se intoarca in timp fix cand erau ca el. Oare cum ar fii reactionat mama daca parintii ar nu ar fii sprijinit-o cand sa se faca medic, sau ce discutii a avut tata cu ai lui pentru ai convinge sa-l sustina sa devina avocat?!

E adevarat ca si tu trebuie sa te pui in pozitia lor si sa te gandesti ca, din punctul lor de vedere, ceea ce vor ei sa faci este cel mai bun lucru pentru tine, viitorul tau va fi unul stralucit daca le vei urma calea. Dar nu poti sa renunti la visele tale nici macar pentru a-ti multumi parintii. Sau poti sa-i multumesti, mintindu-te si fiind nefericit.

Deci, cum e mai bine? Voi ce ati face daca ati fii in pozitia tanarului descris de mine?
Poveste mea seamana si nu prea cu cea a tanarului din poveste, deci nu va raportati la mine, ci la istorioara de mai sus.

Astept feed-back din partea voastra!

Noapte bună!

Cluj Arena Music Fest

Ce-mi plac lucrurile (bune, faine) 🙂 care se te iau pe nepregătite. Parcă bucuria e mai mare şi mai intensă. Aşa am “pătit” în acest week-end. Ştiam că în aceste două zile se va desfăşura  Cluj Are Music Fest pentru că am intrat în contact cu numeroasele materiale de promovare.

Sâmbătă, după-masa, am ieşit la o plimbare prin parcul mare şi când am ajuns  prin dreptul stadionului, oamenii începeau deja să se strângă la concert. Forfotă mare, am mers si noi sa simtim atmosfera de aproape.UB40 erau artiştii principali iar în deschidere Alex Velea, Antonia, Delia, Smiley şi Ştefan Bănica jr. Vineri, au cântat Deep Purple.

Am fost cuprinşi de starea de concert şi am căutat bilete.Am găsit doi tineri care îşi vindeau biletele, dar nu aveam cash – găseşte un ATM, care nu era chiar în apropiere.  Intr-un final am pus mâna pe bilete, care erau într-o zonă foarte bună şi apropo, am ieşit mult mai bine decât dacă le cumpăram cu câteva zile înainte.

Concertul a fost super. A plouat putin dar acest lucru nu a stat deloc în calea distractiei ce se anunta.Artiştii românii au fost au făcut o atmosferă foarte faină, iar cei de la UB40…sunt geniali. Au cântat live, muzica reggae e super, au făcut un show frumos. Mi-a plăcut foarte mult prestatia lor cu toate că membrii formatiei nu mai sunt la prima tinerete. Chiar nu am sesizat diferente între live-ul lor şi piesele înregistrate. Jos pălăria!

Noapte bună!

Multumesc, doamna invatatoare X 3!

Zilele trecute, mai exact in 5 iunie s-a sarbatorit ziua invatatorului. Eram prinsa cu treaba, activitati zilnice de om mare deja (din pacate, ce bine era atunci, cand scoala era cea mai mare problema ;p) si am auzit la radio despre ziua invatatorului.

Instantaneu mi-au trecut prin minte zeci de imagini si numele multor profesori, care cred ca ar fii bucurosi sa vada ca dupa atata timp nu i-am uitat si ma intorc spre ei cu un mare: “Multumesc!”
Inca din clasele primare am fost mai speciali, eu impreuna cu colegii mei, pentru ca noi am avut nu una, ci trei doamne invatatoare. 🙂 Trei doamne de varste diferite, dar cu suflete mari si cu multa pasiune fata de meseria lor.
A mai fost doamna profesoara de franceza, pe care o pomenesc cand am ocazia. Mi-a placut de ea din start desi era mai severa, dar avea o eleganta si un respect pentru materia predata incat iti era rusine, copil de clasa a II-a, sa te prezinti fara sa stii ceva.

Si in clasele V-VIII am schimbat dirigintii, multi dintre profesori. Daca atunci poate ca am suferit din cauza asta, acum imi dau seama ca a fost si un lucru bun in toate aceste schimbari: am cunoscut multi oameni si chiar fara sa ne dam seama am invatat cate ceva de la fiecare.

A trecut mult timp de cand am terminat scoala generala, dar simt si acum mirosul de lemn vechi al bancilor din clasa, bucuria dinaintea clopotelului ce suna pauza sau teama anuntarii unui careu unde eram trasi de urechi (la figurat, normal) daca am facut vreo prostie.
A fost o perioada minunata, lipsita de griji, cand colegii si profesorii faceau partea din universul meu social.
Am vazut o reclama, foarte emotionanta, in care elevii multumesc profesoarei lor si prin intermediul acesteia, multumesc si eu, cu intarziere, de ziua invatatorului/profesorului celor care mi-au fost dascali.

Noapte buna!

PS: cei din liceu vor avea si ei un articol