Interviu cu Laurenţiu Rădulescu, corespondent în zonele de conflict

update2: Articol postat în 20 Februarie 2011

Update1: Am primit aprobările de rigoare.Reporterul cu care am realizat interviul se numeşte Laurenţiu Rădulescu, Antena3.

 Am realizat un interviu cu un reporter român, de la o televiziune naţională foarte importantă, dar din motive ce ţin de diverse aprobări nu pot să-i dezvălui numele şi locul unde lucrează.După ce voi obţine acele aprobări, voi reveni cu completările necesare.

Dana Iernuţan: Care a fost prima dvs. impresie când aţi ajuns în Egipt, făcând excepţie de ceea ce aţi citit în presă?

Am mai fost în Egipt în 2008, în urma crizei ostaticilor,când o româncă a fost rapită în Sudul ţării. Aveam un minimum de background pe lumea arabă, cu totul altă civilizaţie şi concept decât ceea ce trăim noi în Europa. Era clar că plecam într-o zonă unde , după 30 de ani, oamenii au simţit impulsul de a ieşi în stradă. Am găsit o ţară împărţită în două. Pe de o parte protestatarii din Tahrir,anti Mubarak, pe de altă parte armata care încerca să ţină lucrurile sub control. Nesiguranţa în schimb o simţeai, o vedeai pe stradă, la hotel, în taxi,aeroport, vocile oamenilor neîncrezători ( atipic pentru egiptenii care săreau să te ia în braţe în situaţii normale) Era destul de clar că trebuia să ne adaptăm la un nou comportament, o noua situaţie.

D.I.Aţi avut probleme cu cazarea? Când au început aceste probleme?

Locul de cazare l-am ales din ţară. Am preferat un hotel care să ne asigure în primul rând protecţia. Este esenţial în astfel de cazuri. Ştiam locuri unde puteam sta mult mai ieftin , dar în care ne-am fi putut trezi oricând cu cineva în cameră,aşa că am vrut să evităm un stres suplimentar. Erau şi hoteluri în care deja nu mai erai acceptat ca jurnalist. Patronii nu vroiau să aibă probleme cu protestatarii pro Mubarak din cauza jurnaliştilor străini, de înţeles în astfel de cazuri. Locul ales avea câteva reguli destul de simple. Erai controlat,legitimat, la ieşire şi intrare. Erai păzit de angajaţi ai hotelului şi poliţişti. Nu aveai voie să primeşti colegi de presă în holul hotelului decât cu voia expresă a administratorului.

D.I.:Cum vi s-au părut protestatarii, cei împotriva regimului Mubarak?

In general cei care au ieşit să îl conteste pe Hosni Mubarak erau tineri, a fost o revoluţie a tinerilor. Exista un nucleu de 3-4 mii de persoane care işi instalaseră corturi în Piaţa Tahrir. Acolo au trăit ei pe parcursul a 18 zile. Pe de altă parte mai exista un grup de alţi 5 mii de oameni,estimativ, care se alăturau pieţei în orele serii. Oamenii erau vădit nemulţumiţi. Am întâlnit un profesor care trăia din 20 de dolari pe lună, ingineri care nu aveau locuri de muncă. Nemulţumirile lor erau vădite şi de înţeles. Pe de altă parte i-am simţit şi lipsiţi de o viziune. Nu aveau un lider puternic, nu ştiau să răspundă clar la întrebarea : Ce veţi face dacă într-o oră Mubarak va părăsi puterea, cum vedeţi voi ţara asta,concret? Iar asta a contat enorm asupra credibilităţii lor pe plan internaţional.

D.I.:Din păcate v-aţi regăsit printre jurnaliştii care au avut probleme în Egipt.Imi puteţi descrie, vă rog, prin ce aţi trecut mai exact?

Problemele noastre s-au rezumat în special la ultima zi. Culmea, urma să facem o filmare complet inofensivă, filmam pe stradă simbolurile româneşti din Egipt ( Dacii 1310,Loganuri,etc). Ştiam că trebuie să avem grijă unde şi ce filmăm. In timp ce operatorul lua un cadru cu o Dacie de pe stradă, am fost opriţi de câţiva tipi în uniformă. Ni s-a spus să ne legitimăm. Le-am predat paşapoartele şi legitimaţiile d presă. Părea un control de rutină până când ni s-a spus să mergem la poliţie. Am întrebat dacă suntem reţinuţi şi ni s-a răspuns negativ. Am vrut din primul moment să anunţ incidentul,dar am crezut că totul se va termina rapid , aşa că am mai aşteptat. Problema a fost că ne-au fost luate şi telefoanele mobile, cu excepţia unui aparat pe care îl aveam pus în rucsac, de altfel de pe acel telefon am şi anuntat că suntem ţinuţi în secţia de poliţie. După aproximativ o oră şi jumătate am fost lăsaţi să plecăm şi sfătuiţi insistent să părăsim ţara cât mai repede. Aveam de altfel programată plecarea spre România chiar a doua zi dimineaţa.

D.I.:In ce condiţii aţi redactat materialele de presă?

Redactarea propriu-zisă a fost făcută de colegii din redacţie. Noi filmam materialele, trimiteam imaginile la Bucureşti, iar apoi stăteam pe telefon cu cei din redacţie pentru eventualele explicaţii suplimentare. Intotdeauna aveam o casetă de rezervă în buzunar, în cazul în care cineva cerându-ne caseta din camera, să fim pregătiţi să o schimbăm rapid cu cea din buzunar pe care nu filmam nimic compromiţător. In astfel de deplasări, ajutorul colegilor de acasă este esenţial.

D.I.: Ce credeţi despre această revoluţie din Egipt, a fost pusă în scenă cu ajutor străin?

N-aş putea să infirm sau să confirm asta. Sunt reporter, nu analist. Ca o părere personală, cred că un regim dintr-o ţară atât de importantă economic şi mai ales militară , ca Egiptul, nu poate pica fără măcar un accept tacit al puterilor internaţionale. Ca o paralelă, în schimb, cu ceea ce s-a întâmplat în 1989 în România, nu au semănat foarte multe lucurile. In România protestatarii aveau clar nişte lideri puternici, în Egipt nu. In România armata a tras la început în manifestanţi, în Egipt a dus rol de mediator.

D.I.: In condiţiile actuale, românii ar putea da dovadă de unitate şi ar putea face ceva asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în Egipt?

Sunt două civilizaţii diferite, culturi diferite,mentalităţi complet opuse. Nemulţumirile românilor nu pot fi asemănatate cu nivelul de trai din Egipt. Românii au ieşit să protesteze în Piaţa Victoriei. Din păcate, în unele cazuri, au fost surprinşi dansând şi cântând cu zâmbetul pe buze. Este doar un exemplu asupra a ceea ce înţelege românul prin protest de nemulţumire.

D.I.: Faţă de experienţele anterioare, de corespondent de război, cum puteţi descrie această experienţă, făcând referire de la conflict până la posibilitatea de a obţine informaţii?

Faţă de corespondenţele dintr-o zonă efectivă de război, să îţi faci meseria într-o zonă unde ai de-a face cu o revoluţie sau război civil este mult mai greu. Nu ştii cine şi cum vor reacţiona civilii de pe stradă. Nu poţi anticipa mereu reacţia mulţimii. Situaţia de faţă a fost şi în Egipt. Experienţele de acest gen le poţi cataloga cel puţin ca fiind „interesante”, asta în cazul în care îţi place ceea ce faci. De altfel e şi greu să transmiţi din astfel de zone dacă nu îţi place genul asta de corespondenţe. Informaţiile sunt cheia unor astfel de deplasări. De multe ori sunt confuze sau date tocmai spre dezinformare. Tocmai de aceea mereu trebuie citată sursa şi analizată destul de bine decizia dacă dai imediat sau nu ceea ce obţii. In plus, multe dintre informaţiile pe care le poţi obtine sunt inclusiv cele venite din redacţie,de la colegii de la externe. Te ajută enorm, pentru că se pot documenta inclusiv de pe site-urile televiziunilor mari care îşi permit să trimită în zone de conflict mult mai multe echipe decât televiziunile din România.

Interviu cu Adelin Petrişor, corespondent TVR

Update: Articol public în 20 Februarie 2011

Dana Iernuţan :Aţi fost în mai multe zone de conflict, aţi fost părtaş la multe evenimente importante.Au existat situaţii generate de diverşi factori, cum ar fi anumite emoţii, care v-au determinat să nu prezentaţi obiectiv informaţia?

Adelin Petrişor: Nu există obiectivitate absolută. Intotdeauna reporterii au prejudecăţi, bagaj diferit de cunoştinţe etc. Toate aceste lucruri se regăsesc în transmisiunile şi reportajele tale. Nu emoţia te face să-ţi pierzi din obiectivitate.

D.I.: Aţi plecat vreodată într-o astfel de misiune, cu idei preconcepute, făcând excepţie de documentarea prealabilă?

A.P. De fiecare dată m-am documentat cât am putut de bine. De obicei prejudecăţile vin din necunoşterea problemelor din spaţiul respectiv. Cu cât ştii mai multe, cu atât mai bine. In functie de background-ul fiecărui reporter, reportajele sunt mai interesante sau mai puţin interesante.

D.I.: Dacă puteţi să-mi descrieţi atmosfera din redacţie, înainte, în timpul şi după o astfel de corespondenţă.

A.P. Imi e greu să va spun eu ce fac ai mei colegi în redacţie atât timp cât eu sunt în altă ţară. Cu siguranţă există multă tensiune. E o mare responsabilitate să ai un corespondent într-o zonă de război. Oricum, pentru ca transmisiunile să iasă sunt implicaţi foarte mulţi oameni, nu doar echipa din teren: colegi de la extern, de la satelit, editori, producători etc.

D.I.: Care este poziţia din care pleacă un reporter într-o zonă de conflict?Este acesta poziţionat într-o anume tabără?

A.P. Teoretic, nu. Depinde. Dacă eşti român şi transmiţi din tabară românească, fără să vrei înclini balanţa. Jurnalistul de război trebuie să fie obiectiv ca orice jurnalist. Nu există obiectivitate absolută, din nefericire.

sursa foto: arhiva personală

Interviu cu Balogh Zsolt, soldat român cu două misiuni în Afganistan

Update: Articol postat în 16 Februarie 2011

Am un prieten care tocmai s-a întors din misiunea de şase luni pe care a desfăşurat-o în Afganistan.Cum eu sunt foarte interesată de acest domeniu, i-am luat un interviu.Balogh Zsolt a dezvăluit lucruri interesante, precum şi lucruri pe care deja le ştiam despre Armata Română.

Dana Iernuţan : Aş vrea să îmi descrii puţin atmosfera de acolo, cum era?

Balogh Zsolt:Atmosfera era destul de veselă, mai mereu povesteam despre toate nebuniile ca să nu ne plictisim şi să nu ne gândim acasă, sau jucam cărţi sau table etc.
Trebuia să fim atenţi tot timpul pentru că surprizele apar când nu te gândeşti .

D.I. : Cum sunt oamenii?

B.Z. : Oameni sunt foarte diferiţi faţă de noi, asta şi din cauza religiei, din cauza lipsei de educaţie care e total absentă.Şi modul de viaţă şi condiţii de mediu, tot este diferit.

D.I. : Acolo în baza care erau condiţiile? Mă refer la mâncare, cazare, interacţiunea cu alti soldaţii din alte ţări.

B.Z. : Condiţiile la început nu erau tocmai bune dar pe parcurs ne-am făcut noi rost de ce am avut nevoie şi împreună cu soldaţii americani am făcut baza un loc mai bun.

D.I.: Ce părere ai despre tot ceea ce se întâmplă acolo, au americanii gânduri ascunse, gen petrol sau alte chestii, sau chiar e nevoie?

B.Z. : Este nevoie în mod sigur. Autorităţile locale sunt departe de a putea stăpâni situaţia de acolo şi odată scăpaţi de sub control insurgenţii nu au nici o limită sau granite.

D.I. : Cum ar fi decurs viata acolo dacă nu ar fi fost soldaţii americani împreună cu ceilalti soldaţi trimisi de ţările aliate?

B.Z.: E greu de spus pentru că sunt forţe militare acolo de foarte multă vreme şi fiind acolo au făcut multe shimbări …în sensul că au construit şcoli, spitale, sedii de poliţie, au dotat armata afgană, au ajutat localnicii cu materiale de agricultură, construcţii. Oricum e o ţară foarte foarte înapoiată, mai ales în afara oraşelor şi dacă nu ar fi fost nici ajutoarele care sunt …nu ştiu ar fi în evul mediu undeva.

D.I. : Din punctul tău de vedere care este atitudinea soldatului român faţă de războaiele din zona aceea şi care este atitudinea soldaţilor străini cu care ai intrat în contact?

B.Z. : Din punctul meu de vedere fiecare militar ar trebui să meargă cel puţin odată în cariera sa într-un teatru de operaţiuni pentru că pentru asta ne atrenăm ani şi ani la rând , ar fi ca şi cum un şofer care nu a condus o maşină sau un chirurg care nu a operat niciodată. Dar mare parte a soldaţilor văd teatrul de operaţiuni ca o sursa de venit şi foarte mulţi nu se gândesc la riscul de acolo, vorba aia, setea de bani e orbitoare.

D.I. : Cum stă armata română la capitolul dotări?

B.Z. : Prost ! E suficient pentru a ne face treaba acolo dar în comparaţie cu alte ţări stăm destul de rău.

D.I. : Ai fost pus în situaţii în care ai regretat faptul că ai ales să mergi?

B.Z. : Da … mi-am pierdut 2 colegi acolo ceea ce nu e uşor.

D.I. : Ai mai repeta această experienţă?

B.Z. : E greu de spus. Când pleci pentru şase luni nu te poţi gândi numai la tine, trebuie să te gândeşti şi la familie şi la cei apropiaţi.

D.I. : Ce poţi să-mi spui despre banii primiţi? Merită suma respectivă asumarea unui astfel de risc?

B.Z. : Dacă te gândeşti doar la bani sunt destul de mulţi. Nu aş putea aduna banii ăştia, dar dacă compari cu riscul de acolo sau cu soldele celorlalţi soldaţi din alte ţări, e puţin.

D.I. : Ai fost partaş la multe evenimente acolo.Ce poţi să spui, ţi-a fost influenţată viziunea despre lumea de acolo, viziunea pe care o aveai înainte de a merge?

B.Z. : Părerea despre Afganistan mi-am făcut-o acolo, înainte să plec nu ştiam prea multe despre zona respectivă.In ţară aflăm treburi care ne ajută să ne facem misiunile. Atât.

D.I. : Mă refer la situaţia militară.

B.Z. : Asta ştiam din ţară şi aşa a fost cum ne-a fost descris.

Guvernul “haiduc”al bogaților din România

Update: Articol postat în 13 Ianuarie 2011

Trăim vremuri grele.Vremuri în care diferenţa între cel bogat şi cel cu venituri modeste e cam egală cu distanţa de la Pământ la Lună.In România zilelor noastre nu prea mai există o categorie de mijloc, fie eşti la un pol, fie la celălalt, iar lucrurile care au determinat au o astfel de poziţionare nu au fost, în majoritatea cazurilor, dintre cele mai lăudabile.Indiferent că vorbim despre persoane care şi-au sporit averea peste noapte sau despre persoane cărora le-au fost diminuate excesiv încasările salariale, aceste categorii au ajuns fiecare în poziţia în care se află, una pe spatele celeilate.Nici nu cred că are sens să spun cât de benefică este această convieţuire parazitară prima categorie, pe când cei din urmă reprezintă în permanenţă specia gazdă care furnizează un mediu excelent organismului parazitar.

„Boc(im) Hood” , copiii şi românii

Guvernul „Taie-Boc”, un Robin Hood al bogaţilor, nu ţine cont de niciun un aspect când vine vorba de diminuări.Pensionari, bugetari, copii, nimeni nu a fost lăsat deoparte.Nu de alta, dar nu cumva să se simtă discriminaţi.Şi gravidele se înscriu pe această listă neagră.Conform comunicatului de presă emis de Guvern, din 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă, care reglementează noul mod de acordare a concediului şi a indemnizaţiei privind creşterea copilului.

Dacă părintele va opta pentru rămânerea în concediul pentru creşterea copilului pâna la data la care acesta împlineşte vârsta de 1an, va primi o indemnizaţie lunară cuprinsă între 600-3400, dacă părintele se întoarce la activitatea profesională până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an va beneficia de un stimulent de inserţie pe piaţa muncii în cuantum lunar de 500 de lei. În acest caz, stimulentul se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.

O alta variantă pe care părintele o poate alege este aceea conform căreia poate rămâne în concediul pentru creşterea copilului până când acesta împlineşte vârst de 2 ani, indemnizaţia lunară fiind cuprinsă între 600-1200.

„Nu-l vreau pe Boc de bonă, vreau doar ce mi se cuvine!”

Această ordonanţă a adus după sine un nou val de antipatie pentru guvernul Boc care de mult a scăzut în ochii românilor. „In februarie urmează să nasc, mi-am făcut nişte planuri dar aici nu eşti sigur pe nimic.Normal că eu am făcut copilul ăsta, pe care mi l-am dorit, nu trebuie să vină Boc să preia rolul de babysitter, vreau doar să îmi dea ceea ce mi se cuvine.Aşa ceva e incredibil”, declară Olimpia Man – contabilă.

„Trebuie să nasc în ianuarie, dar recunosc că în decembrie m-am gândit la varianta de a-mi grăbi naşterea ca să mai prind legea veche.N-am făcut-o pentru că m-am gândit la sănătatea copilului, dar sunt conştientă îmi va fi foarte greu”, afirmă Maria Boian – bugetară.

„Pe mine nu mă afectează foarte tare această schimbare a legii.Eu voi sta 2 ani cu copilu indiferent de indemnizaţie, dar oricum nu e corect”, mărturiseşte Ioana Pop – vânzătoare.

Nici protestele părinţilor, nici faptul că unele mame şi-au grăbit naşterea nu au reuşit să îi determine pe guvernanţi să îşi schimbe decizia.Rămâne doar să aşteptăm noile taxe, noile scăderi de venituri, că doar suntem în vremea unui „Boc(im) Hood” sinistru.

Sărbătorile de iarnă – acum ori niciodată

Update: Articol postat în 20 Decembrie 2010

De cum trecem în a doua parte a anului ne şi pregătim pentru sărbătorile de iarna şi mai ales pentru cadouri.Da, pentru cadouri pentru că dacă nu dăruieşti ceva cât mai extravagant şi care să te eticheteze drept bunul samaritean ai picat testul.Cum să îţi permiţi atrocitatea de a nu face un cadou, de a nu fi în trend şi de a nu merge la cumpărături ca un hipnotizat în timp ce toţi ceilalţi fac asta şi se pregătesc intens pentru aceasta perioadă.

Mallurile sunt pline ochi de mămici sau mămicuţe, că e mai prezidenţial termenul, de tătici, iubiţici sau bunici care caută să cumpere câte ceva chiar dacă după ce trec sărbătorile, buzunarele vor fi goale şi câteva luni, poate până la Paşti, când vine altă nebunie,ne vom hrăni cu amintirile mesei îmbelşugate avută de Crăciun şi de Anul nou.

Moşu’, colindele şi Ghiţă

Moşul te aşteapta la orice colţ, e omniprezent si omnipotent J şi dacă nu mergi să stai două minute pe genunchiul lui să îi şopteşti la ureche ce îţi doresti sau cel puţin să îi laşi o scrisoare, ce să mai, eşti un Grinch al vremurilor noastre.

Linu-i, lin şi iarăşi lin urlă din toate boxele iar Hruşcă vine şi el precum moşu’ în perioada asta, la un concert, două-trei apoi pleacă frumos-frumuşel în Canada lui de peste ocean unde trăieşte până iarna viitoare.

Un alt simptom care prevesteşte că ne vom molipsi în curând de Crăciun, este Ignatul.Oamenii nebuni după tradiţionala kilărire a bietului Ghiţă, care tot anul a crezut că e vreun bulibaşă printre toate celelalte animale domenstice îşi dă acum seama că de fapt, nu a fost decât asemeni unui bugetar român vrăjit în campania electorală cu o găleata şi un tricou ca mai apoi să servească drept cal de bătaie al puterii.Dar să nu politizăm, să nu uităm totuşi că suntem în acea perioada a anului când trebuie să fim mai buni, să ajutăm, să bla, bla, bla….Dacă ai fost un om ok în restul anului şi acum nu faci fapte bune, asta nu pentru nu ţi-ai dori, dar pentru că, ştiu eu, e prea mare factura de la căldură, sau trebuie să îi iei lu’ ăla micu’ o pereche mai zdravănă de ghetuţe, care sunt scumpe şi care nu s-au ieftinit cu 25%, e grav.Acum e momentul.Acum ori niciodată.O vorbă celebră zice „ori suntem golani, ori nu mai suntem” , adaptată ar suna cam aşa „ori acum să vedem toţi,ori nu mai are rost”.

Bradul.Să nu uităm de brad.Vai, da’ se poate?!? Ce casă e aceea care nu are brad?!?Că dacă nu defrişăm mii de hectare de păduri pentru a avea în casă timp de câteva zile un astfel de pom, nu e ok.Poate e mai ok ca inundaţiile să ameninţe necruţătoare că vor răzbuna toţi acei brazi nevinovaţi tăiaţi degeaba.

Nu ai masă bogată, nu exişti!

Masa de crăciun este foarte importantă, dacă nu cumva este „la pièce de résistance”.Ea trebuie să fie bogată, dacă nu e bogată e grav.De pe masă nu trebuie să lipsească cârnaţii, caltaboşul, tradiţionalul cozonac, sarmalele şi, mă rog, cât mai multe produse de-ale gurii.De parcă în restul anului nu mâncam deloc şi ne păstrăm pentru această masă, sau poate că acum vom mânca mai mult ca de obicei.De fapt nu trebuie să mă mir foarte tare pentru că de sărbători ambulanţele sunt mai solicitate decât în mod obişnuit tocmai pentru că unii nu ştiu când să se oprească.

Cunosc toate situaţiile mai sus menţionate din experienţă mea sau a celor apropiaţi şi trebuie să recunosc, fără pic de ipocrizie, că şi eu fac parte din toţi acei hipnotizaţi care aleargă după cadouri prin malluri, sau care îşi doresc o masă îmbelşugată ( când aud asta cu „belşugul”, mă tai ca maioneza) dar nu ştiu care e explicaţia.

Oricum, să avem parte de un an nou mai bun ca acesta, cu mai puţine scăderi salariale, mai puţine concedieri, fără scumpiri şi fără aşa multe datorii.

Rătăcire

Update: Articol postat în 9 Decembrie 2010

Plouă cu picuri mărunţi şi e cald

In decembrie.

Stropi cad compunând un refren cunoscut

Ascultat vara trecută.

Văd cum în jur totul e contrastant

Vara nu-i vară, iarna nu-i iarnă,

Tu nu mai eşti cine-ai fost, eu nu mai sunt cine sunt,

Mama îşi lasă prea uşor copilul de la sân.

Atingem racle cu moaşte gândind la arginţi,

Ne batem în vorbe lipsite de fapte,

Ne vindem ieftin trupurile pe tarabe,

Cu fals altruism Iţi sărbătorim naşterea

Când ne bucurăm de moş Crăciun, cadouri, brad

Şi nu ne amintim că Tu într-un grajd ai fost lăsat.

Tot ce era rău acum e bine

Dar nu ştiu cum vor sta lucrurile mâine.

Mă căiesc pe moment, nu trece mult şi revin,

Repet mai intens aceleaşi greşeli de care sunt plin.

Poate vom învăţa că în viaţa nu e vorba doar de alergare

Trebuie să avem grijă de suflet, prin iubire şi alinare.

Viața la mâna a doua

Update: Postat in 18 Noiembrie 2010

De la ruşinea de a intra într-un second-hand, la mândria de a cumpăra bine cu bani puţini

Criza atacă dur.Oamenii nu mai umplu la refuz mall-urile, cum făceau în vremurile bune.Multe brand-uri se retrag de pe piaţă iar în locul lor îşi fac tot mai simţită prezenţa second-hand-urile.Poate părea greu de crezut, dar oameni care altădată aproape că nu ştiau de existenţa lor încep să treacă tot mai des pragul unor astfel de prăvălii.

Ruşine sau mândrie în a cumpăra de la second?

Amplasarea magazinelor este strategică, în apropierea facultăţilor, a pieţelor.Paradoxal sau nu, pe timp de criză cresc vânzările în second-uri.Studenţi, contabili, profesori sau oameni de condiţie socială medie, cu toţii se regăsesc controbăind printre rafturile magazinelor cu haine purtate.Lupta pentru diverse articole este mereu deschisă.Nu ştii cum să faci să îi sustragi mai repede de sub nas celuilalt perechea de cizme de piele, care este în trend şi este foarte accesibilă.

Laura este studentă în anul 3 la Comunicare.În apropierea facultăţii unde învaţă sunt două astfel de magazine.”Recunosc faptul că prin 2008 când eram în anul I nici măcar nu am luat în considerare posibilitatea de a intra într-un second-hand, darămite să mai şi cumpăr ceva de acolo”, constată studenta.Dar odată cu scăderea bugetului, s-a văzut nevoită să încerce şi această variantă.

„Primele mele hoinăreli prin magazinele de mâna m-au făcut să mă simt cam ciudat.Îmi era teamă să nu fiu văzută de vreo colegă sau de vreo prietenă..Adevărul e că mă simţeam penibil.În timp ce alte tinere de vârsta mea îşi etalau cu mândrie logo-urile caselor vestimentare celebre, eu mă îmbrăcam de la second”, mărturiseşte Laura.

Fără a avea altă alternativă, fata a trecut peste trecut peste acest impediment şi şi-a continuat periplul prin pravăliile de mâna a doua de unde a cumpărat lucruri interesante care ar fi costat de 10 ori mai mult dacă ar fi fost noi.În felul acesta a reuşit să împace şi capra şi varza.

Surprinzător este faptul că second-urile au devenit tot mai aglomerate, se transformă pe zi ce trece în adevărate mall-uri.

Afacere paradoxală

„De când cu criza asta procentul vânzărilor este cu 70-80 % mai mare faţă de perioada dinainte. Oamenii se înghesuie să-şi îmbunătăţească garderoba mai ales că vine sezonul rece şi hainele noi sunt foarte scumpe.Fără a fi cinică, nouă ne-a mers bine”,declară Monica Pop, administrator al unui magazin de profil.

Scăderile salariale, nivelul de trai tot mai scăzut, scumpirile masive, îi împing pe tot mai mulţi români fie să nu se mai gândească la aspectul vestimentar, fie în cel mai bun caz să se îndrepte sper second-hand-uri.

„Sincer, nu îmi permit altă variantă.Nici nu încerc să mă apropiu de magazinele cu articole noi.Pentru o pereche nouă de bocanci, ar trebui să scot din buzunar salariul de pe două luni”, afirmă cu tristeţe Rainhold Schultz, profesor.

„ Am început să cumpăr de la second pentru că am găsit unele haine chiar cool.Sunt şi mărci renumite, care în magazin sunt foarte scumpe.Nu doar acum, de când e criză cumpăr de aici”, spune Ionuţ Rus student la Cartografie în anul 3.

„Salariile diminuate ale bugetarilor şi a celor din sectorul privat, creşterea inflaţiei sunt unele motive care determină populaţia să fie foarte atentă în ceea ce priveste bugetul familiei iar faptul că se cumpără de la magazine tip second-hand este de înţeles”, explică Anda Cheslerean, studentă în anul 3 la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Încă nu ştim cumva va evolua acest fenomen, dar după cum se mişcă lucrurile pe plan economic nu cred că vom pleca foarte curând din second-uri.Aşa că tot ce ne putem dori este să avem de unde alege şi preţuri tot mai scăzute.

Imi place…

Update: Poezie postată în 17 Noiembrie 2010

Imi place să admir cerul albastru

Imi place să ştiu

Imi place privighetoarea cu glasul măiastru

Imi place să fiu.

Imi place un fulg în palmă să-l ţin

Imi place să dorm

Imi place Mozart cu haru-i divin

Imi place să zbor.

Imi place tabloul oferit de Toamnă

Imi place să cânt

Imi place un cuplu: un Domn şi o Doamnă

Imi place să plâng.

Imi place parfumul de trandafiri

Imi place să scriu

Imi place de mână uşor să te ţin

Imi place să fiu.

Imi place o zi frumoasă, cu soare

Imi place să mă joc

Imi place să cred că viaţa-i zâmbitoare

Imi place să mă-ntorc.

Cum e viața unui student în cămin?

Update: Articol postat în 15 Noiembrie 2010

Sunt studentă în anul trei.Azi-mâine termin facultatea şi nu am stat un singur minut în cămin.Am auzit şi eu tot felul de poveşti dar nu am trăit nimic din toate acestea.Stau în chirie şi sunt conştientă că sunt diferenţe foarte mari cu privire la aceste două spaţii locative.Mulţi dintre colegii şi prietenii mei care locuiesc in cămin mi-au spus că nu poţi simţi cu adevărat viaţa de student dacă nu ştii câte ceva şi despre viaţa din cămin.Să fie oare adevărat?!? Să fie doar o legendă, un mit?!? Nu ştiu, dar mi-am propus ca până termin facultatea să elucidez acest mister.

Viaţa unui căminist

Nu ştiu din proprie experienţă ce înseamnă să aştepţi un sfert de oră sau poate mai mult până să fii stăpânul unui ochi de aragaz pentru a reuşi să-ţi faci ceva de mâncare, sau să îţi faci o cafea care să te trezească din mahmureală căpătată azi-noapte la cheful din camera băieţilor.

Nu ştiu cum e să împarţi camera cu doi-trei necunoscuţi, care la început par inamici care vor să-ţi invadeze teritoriul privat şi după nici o săptămână devin cei mai buni prieteni, cu care există o mare probabilitate să păstrezi legătura toată viaţa.Nu ştiu cum te simţi atunci când ai vrea să dormi şi decibelii din camera alăturată se încăpăţânează să se facă auziţi de la intrarea în cămin.Bietul portar….

Nu cunosc sentimentul pe care îl simţi când primeşti pachet cu mâncarea preferată gătită de mama şi când s-o iei din frigider…ia-o de unde nu-i.Nu ştiu cum se face, dar atunci când iubitul/a te părăseşte sau când ai picat un examen, tot etajul complotează ca tu să fii din nou ok.

Elucidarea misterului

Nu ştiu dacă, eu o „necăministă”, am înţeles tocmai bine ce înseamnă viaţa în cămin.Poate am omis unele lucruri, sau poate unele nu stau chiar aşa după cum am relatat.Sunt pregătită, însă, să aflu cât mai multe lucruri interesante despre acesta.

Invinge apele

Update: Poezie postată în 11 Noiembrie 2010

Aşa vei putea să-ţi depăşeşti limitele
Sunt oameni bătrâni, tineri copii
Care au rămas pur şi simplu pustii.
Dezveliţi, săraci şi goi
Abia găsesc puterea sprea a privi spre nori.

Învinge Apele
Tu care eşti ferit de toate
Nu-ţi vezi agoniseala de-o viaţă-mprăştiată,
Încearcă să ajuţi cât de puţin
Că nu se ştie niciodată rândul când îţi va veni
Să fii tu în locul lor,strigând tare : AJUTORRR!!!!

Învinge Apele
Învinge-ţi apele împreună
Cei suferinzi şi cei iertaţi
De-această crudă natură,cu care nu e de jucat.
Unindu-vă toţi laolaltă veţi putea face minuni
Căci totdeuna după ploaie,soarele pe cer s-arată.

Învinge Apele
Poţi dovedi că-ţi pasă de oamenii bătuţi de ploi
Care de-abia găsesc resurse de a se ridica din noroi
Alătură-te acestor oameni ce au nevoie mare de-ajutor
Şi vei simţi imensă bucurie văzând zâmbete pe feţele lor !!